Clasa de mijloc a sfințeniei

Clasa de mijloc a sfințeniei
Publicat: 10/04/2018, 00:20
Actualizat: 10/01/2020, 20:25

Astăzi a fost prezentată oficial la Vatican noua exortație apostolică a Papei Francisc.

Exortația – document pontifical, al doilea ca importanță după enciclică (circulară, adresată de Papa întregii Biserici) – e intitulată, la fel ca enciclicele, după primele cuvinte, „Gaudete et exultate” (Bucurați-vă și vă veseliți – îndemnul lui Iisus în Predica de pe Munte, rostit după cele nouă Fericiri, așa cum apare în Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetul 12). Subtitlul: „Despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană”. De altfel, bucuria e și leitmotivul celorlalte două exortații – „Evanghelii gaudium” (Bucuria Evangheliei, din noiembrie 2013) și „Amoris laetitia” (Bucuria iubirii, din martie 2013).

Prezentarea a fost făcută astăzi la prânz, în prezența arhiepiscopului vicar al Romei, Angelo de Donatis. (Episcop al Romei e Papa însuși, ca succesor al Sfântului Apostol Petru).

Că Papa pregătește un document despre sfințenie, anunțase de la începutul anului monseniorul Oscar Rodriguez Maradiaga, punând exortația în legătură cu reforma Curiei: „Toți suntem chemați la sfințenie. Dacă nu ascultăm această chemare, reforma nu funcționează”.

Suveranul Pontif invocă sfințenia ca pe un dar universal (există o „clasă de mijloc a sfințeniei”, subliniază), la îndemâna oricui e pregătit să trăiască în pace, dragoste, compasiune, iertare, seninătate, răbdare, blândețe, smerenie, generozitate, curaj, discernământ (într-o lume a tuturor tentațiilor), „simț al umorului”, departe de „superficialitatea vanitoasă” a unei „logici reci”.

Porțile tuturor celor nouă Fericiri sunt drumurile cele mai sigure spre la sfințenie.

Există, ne încredințează Papa, destui sfinți în imediata noastră vecinătate, trecem zilnic pe lângă sfinți, chiar dacă nu seamănă modelului ostentației sau al exaltării. Dumnezeu, ne încredințează Papa, ne vrea sfinți.

Exortația Suveranului Pontif are parfumul părinților capadocieni, consună cu îndemnul lui Grigorie de Nyssa spre urcușul duhovnicesc al îndumnezeirii omului.

„Bucurați-vă și vă veseliți” începe cu o veste bună: „Dumnezeu cere tot iar ceea ce oferă este viața adevărată, fericirea pentru care am fost creați. El ne vrea sfinți și nu se aștepată să ne mulțumim cu o existență mediocră, diluată, lipsită de consistență. De fapt, chemarea la sfințenie e prezentă, în diferite moduri, din primele pagini ale Scripturii. Dumnezeu i-o propune lui Abraham – . Nu trebuie să ne așteptăm aici la un tratat despre sfințenie, cu definiții multe și distincții care ar putea îmbogăți această temă sau cu cercetări privitoare la mijloacele de a atinge sfințenia. Scopul meu modest e să fac să răsune, încă o dată, chemarea la sfințenie, concretizând-o în contextul actual, cu riscurile, provocările și oportunitățile ei. Fiindcă Dumnezeu ne-a ales pe fiacre dintre noi .

Exortația se încheie cu promisiunea unei fericiri – sfințenia – „pe care lumea nu va putea să ne-o răpească”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să...
Ce se schimbă, de fapt, la actele de stare civilă. Unde se vor face digital
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
OpenAI a lansat o versiune mai rapidă și „mai deșteaptă” a lui ChatGPT
×